E ora prânzului şi pentru că mi-e mai puţin foame astăzi ca ieri, şi în alte zile, am decis să respir şi să mă hrănesc o oră cu zgomotul oraşului şi a ploii ce a împânzit oraşul. Am părăsit atelierul pentru câteva momente, mi-am deschis umbrela şi am pornit entuziasmată în direcţia picăturilor de ploaie. Zeci de feţe, sute de paşi, ochi albaştri, mâini întinse, copii gălăgioşi în apropiere, toţi aleargă în unison cu ploaia însă eu sunt singură, mai singură ca niciodată.
E toamnă... E o zi ploioasă de toamnă. De sus cerne o ploaie ciobănească, deja de câteva zile, o ploaie ce prevesteşte frigul şi tristeţea acestui anotimp, care în scurt timp va pustii tot, absolut tot oraşul meu verde va fi golit de veşmântul său minunat, care ascunde în verdeaţa sa sute de neajunsuri, unghere şi cartiere ce nu sunt spălate decât de apele ploii; gropi şi străzi umbrite de sărmanii pomi ce stau la straja anilor oraşului Chişinău. În scurt timp frumosul oraş devine pe perioada hibernării, ruina unui basm creat de vrăjitoarea cea rea a naturii.
Aşezată pe o bancă umedă pe vopseaua căreia picături mari de ploaie se rostogolesc şi cad lin în abis, creând un ocean de lacrimi ale cerului pe pământul rece din preajma scuarului catedralei din centrul capitalei Chişinău. Stingherită, urmăresc liniştită evenimentele ce se perindă rând pe rând în apropiere, las gândurile să se împletească în hora picăturilor de ploaie, iar eu ghemuită pe banca din parc, îngân melodii de dor şi dorinţe ascunse.
În zgomotul necontenit al ploii şi vântului jucăuş, care a reuşit deja să-mi desprindă câteva şuviţe fluturându-le în direcţii favorabile lui, sunt martor ocular, involuntar al paşilor din apropiere. Urmăresc priviri mai domoale şi mai dure; mai înţelepte şi mai nepăsătoare a trecătorilor, care se mişcă ritmul ploii de parcă ar avea toţi aceeaşi soartă cu ploaia. Îmi simt obrazul umed, şi ochii albaştri scăldaţi în apa sărată a lacrimilor. Lacrimi care, cad în inima mea precum ploaia peste oraş.
Plouă... Plouă mărunt şi îndesat.
Mi-am orientat pentru câteva clipe privirea spre pământ, şi pierdută printre gânduri zăresc la pământ o veveriţă cu o ghindă în lăbuţe, zgribulită cu blăniţa umedă, caută să le provoace barem un zâmbet trecătorilor zbuciumaţi de soarta timpului de afară şi a oraşului mereu împovărat. Atât de rar avem ocazia să savurăm jocul unei veveriţe sprinţare, care nu mai e secret că a devenit un lux nu doar pentru parcul central, ci şi pentru întreaga capitală.
Ca un stol de cocori, un grup de studenţi au trecut pe alături văicărindu-se de rezultatele căpătate la cursurile de la facultate, pe un ton pozitiv şi zâmbete răsunătoare gaşca dispare în umbra ploii şi a frunzelor smulse din pomi şi aruncate la pământ. Din nou linişte, din nou bate vântul şi ploaia îşi conteneşte zborul. Cu un băţ în mână, o bătrânică cu un bătrânel alături se îndreaptă către sfânta catedrală din faţa băncii pe care am decis să îmi dedic o oră din viaţă. Cărunţi şi arşi de arşiţa anilor, doi bunici abia de se mişcă în neantul oceanului înlăcrimat de toamnă. Mai ieri îşi dăruiau primul sărut pe această alee, aici s-au cununat, aici şi-au botezat primul fecior, ani la rând s-au rugat de sănătate pentru copii să se facă mari şi sănătoşi, acum se roagă de sănătate pentru nepoţei.
Cu un suspin adânc am mai lăsat o lacrimă să se smulgă din ochii mei albaştri şi îmbinându-se cu oceanul de ploaie căzut peste oraşul meu drag, am lăsat umbrela un pic la o parte, am ridicat braţele spre cer şi i-am permis ploii să mă scalde cu lacrimile toamnei.
M-am ridicat de pe banca plină de picături reci şi măşcate. Cu paşi înceţi şi umbrela pe spate, mă întorc la birou unde mă aşteptă mereu o coală de hârtie şi un creion care mă obligă zi de zi să-mi frământ creierul pentru a scoate în lumină noi şi noi creaţii.
Tot mai departe, şi mai departe de banca cu pricină, păşesc cu încredere şi cu un zâmbet sincer schiţat în colţul stâng al feţei, mulţumită parcă de ora dedicată unei bănci din parcul central al frumosului meu oraş Chişinău. Se aud sunetele clopotelor şi imaginea mea dispare în oceanul de lacrimi al toamnei.
