oprește... gîndește... spune...

Am peste o mie de amici pe facebook, cam tot atîția pe înca vre-o cinci rețele de socializare! Cunosc de doua ori mai mult fața unor oameni cu care am intersectat cel puțin o dată în viață. Din atîtea mii am ales un buchet pe care ii numesc prieteni! Am o viață, pe care încerc so trăiesc la maxim, să ma bucur de toate surprizele dăruite în momente neașteptate de oamenii dragi, oameni pe care niciodată nu am încetat să-i iubesc!
  Sunt o fire expresivă, directă, dar care nu își va arăta niciodată dragostea agățîndus-se de gîtul oamenilor dragi, facînd botice și scoțînd urlete de ”fericire” la văzul lor. Uneori, ma doare ca nu pot să imi arăt dragostea față de Mama, ceea ce ușor o face fratele cu săruturi și îmbrățișări atît de dulci... uneori vreau să stau în brațele lui tata și să îl strâng la piept să îl sufoc cu dragostea mea, dar...  nu pot!  Și nu e vina lor, ci a mea! Sau poate îi iubesc prea mult și mii frică sa nu le provoc vre-o fărîmă de durere...

Nu pot, nici să sărut pe nimeni cu dorință și pasiune... oare unde sa pierdut finețea din mine, oare unde în timp am pierdut căldura și dragostea pe care o ofeream cu atîta simplitate, oare unde în timp am transformat sufletul în o bucată de piatră rigidă, într-un aisberg umbrit și de soare!

Cine sunt? Unde mă aflu? Ce va fi mîine?

Mă opresc deseori din cotidianul sufocabil și mă întreb încotro merg Doamne? Încotro alearga roboții de pe stradă?  Roboți pentru că din zece mii de ochi care aleargă la fel de nebuni ca ai tai, abia de observi doi, și ăia pentru fărîme de secunde... Roboți pentru că trec pe lîngă oameni care zac la pămînt, oameni care rîd sau care plîng, suferă sau iubesc; pe care nu-i văd decît ca pe niște umbre! Roboți pentru că nu reacționează nici la surîsul nevinovat a copiilor sau la zborul porumbeilor către cerul albastru.

E mai la modă să urli ”Woow” după șueratul unei motorete sau a unui automobil luxos, e mai la modă să observi un iphone decît ochii posesorului, e mai la modă sa ai o femee din prima seară după care so uiți, decît să o cucerești o lună și să cheltui 50 de lei pe un trandafir... și să mai îngheți și prin parc că vezi tu a vrut să meargă la o plimbare... 

   Încotro mergem? Ce o să spună copii noștri? Ce o să le spunem noi lor?  Că tati e ”usb” și mami ”aeroportul usb-urilor”... și defapt... nu știm sigur care avion te-a adus pe lume! :)

Da e sarcasm,  dar fiecare glumă are și un pic de adevăr... Opriți roboții din voi! Priviți la soare, la cer, la oameni! Priviți la voi!

Avem o singură viață, no irosiți pe nimicuri, sunt sigură că aveți lucruri mai importante de facut!

P.S. nu am facut aluzie doar la prieteni, dar și la ceea ce văd în jur, traiesc poate...

Postare pentru prieteni! EU INCEP CU VĂ IUBESC! MULTUMESC CĂ TRECEȚI PRIN VIAȚĂ ALĂTURI DE MINE! CĂLĂTORIE PLĂCUTĂ ÎN CONTINUARE!

14 lei ... și un sac de datorii...

14 ianuarie 2014... hmmm prima mea zi de practică la noul job, primul meu examen de anul asta dat cu brio la şcoala auto!
... scotocesc prin buzunare, portmoneu și - ghiciți ce adun... 14 lei și... STOP ... plus un sac de datorii...
  Am zîmbit și am înțeles că azi cifra 14 e cu ghinion norocos. Dacă e să fie și 2014 tot atît de norocos ca și buzunarul meu plin de găuri de covrigi, să știți lume că la anu sigur mă mărit să scap de datorii :), că dacă tot continuă așa cred că adun ceva saci. :)
  Gluma-i glumă da mă mai frământă un gând; a mai ramas exact o lună până la ziua îndrăgostiților... din nou pe 14... din nou singură. :) Deci declar luna preselecției intensive cu genericul: Se caută un iubit! :)))
  ... și da, n-ar strica să mai poată să ma ajute și cu 2014 lei măcar în fiecare zi a acestui an... că de la unu ianuarie 2015 bonusul o să crească ca la orange și moldcell: alege ... și ai bonus în plus... sau conectează-te anu ăsta la cel mai avantajos pachet... oricum mai am un an de meditații la care pachet să mă conectez acum accept orice bonus din aproape orice sursa... mă gasiti pe facebook sau aici pe blog pentru a face donații...

... și chiar de am 14 lei... sa știți că tot sînge albastru îmi curge prin vene... și cu 14 lei tot sunt fericită!
                                                                 P.S. sper că v-am ridicat un pic moralul cu hazul meu de necaz.
                                                     
                                               La Mulți Ani pe stil vechi!

... trei puncte ...

12 ianuarie 2014...

  Penultima mea postare pe propriul blog a fost postata exact acum doi ani.  In toată această perioadă mai puțin sau mai mult agitată pentru mine; am avut conflicte cu propria-mi persoană, iubit, vecina de desubt, colegi de muncă care și-au atins scopul înlăturându-mă din cale de frică să nu le iau locul... viață de "young and restler"! 

  Am iubit! Am gustat din succes, dar și din dezamăgiri. Am fost sprijin în familie, pilon între prieteni, chiar dacă alteori inversam rolurile!

   Fac o retrospectivă și mă întreb: "-- unde am disparut?" 

  ... sincer nici eu nu mai știu unde... am fost în căutarea viselor ... viselor care sau spulberat. Viselor care într-o fracțiune de secundă sau năruit în neant... 

  Am avut un idol care credeam ca îmi ascultă inima... defapt îmi asculta banii. Am avut un înger pe care îl credeam ocrotitor... defapt era iuda tradător. Am avut un suflet pe care îl credeam pereche... defapt era doar o umbră care nu ezita să îmi contureze greșelile cu cerneală neagră din ce în ce mai apăsat și mai apăsat, din ce în ce mai dur și mai agresiv. Am daruit iubirea cât un munte și am primit iubirea cît un gol a craterului de vulcan. Am văzut sinceritatea prin ochii împăinginiți de dragoste... și am ajuns să descopăr în final defapt un fals, un robot rece și fără suflet, ochi negri și reci, mîmi de ceară cu falangele degetelor rupte.      Am iubit... 

   Acum nu mai vreau sa caut cine e vinovat, e logic... într-o relație ambii avem partea lui de păcat! Nu mai vreau să pun pe cîntar ale cui greșeli cîntaresc mai mult sau mai puțin! 

  Am trecut cu brio de perioada numită depresie, de bisturiul Dl doctor și de zilele în care soarele era invizibil. Am început un an nou, unul ce se prevede mult mai senin la orizont. Sper unul plin de evenimente frumoase și fericite! Îmi iubesc mai mult ca oricând familia, prietenii și papagalul meu Romikă. Toți la un loc sunt marea mea familie care cu adevărat mă fac fericită! Care cu adevărat mă apreciază AȘA CUM SUNT EU și care sunt sigură că nu imi vor trăda așteptarile! 

  Acum realizez cu mare bucurie că sunt o persoană cu adevărat fericită! O persoană ce a cunoscut fiorii dragostei! O persoana ce sa dăruit, sa bucurat, a plâns sau a zâmbit trăind fiecare emoție! Ridic mânile la cer și culeg dansul stelelor, prind razele soarelui și aștept vara să dansez sub curcubeu! Realizez că am o singură viață și nu există nimeni care ar mai putea să imi fure visele, nu voi mai permite nimănui să mă priveze de ele.

Valsez... valsez în valsul vieții, zâmbesc ca un copil, și știu cu siguranță că adevărata mea mare dragoste e undeva mult mai aproape decât ar putea oricine din voi să îmi spună.

  

 Trăiți-vă visele! Nu lăsați umbrele să va priveze de ele!

                                                                         P. S.    Mulțumesc tuturor prietenilor care mi-au fost alături!

reflectări la 3 dimineața...

Este ora 3:16 min dimineața...
Am o perioada de mai bine de jumate de an de cind ma chinui sa adorm nopțile... cred ca sufar de insomnie... sau sa fie oare din cauza stresului? Ori poate ma chinuie gândurile insucceselor?
   Încerc să reflectez la lucrurile și evenimentele ce se perindă unul după altul în viața mea: am loc pentru fiecare: prieteni, familie, colegi, serviciu... traiesc visele fiecaruia ... mai puțin pe ale mele. Realizez că am 26 de ani și că viața mea nu e decât un spectacol pe o scena invizibilă, cu actori ce poarta maști pe față jucînduși rolul în modul în care să le convină lor, și spectatori ce te compatimesc, traiesc sau huiduiesc bucuriile, succesele sau insuccesele mele. Mă mustră conștiința că viața îmi alunecă printre degetele sorții, și nu izbutesc să văd scoase la lumină barem unul din visel mele... Sunt copleșită de tristețe și caut alinare printre fiecare frază pe care o citesc pe toti pereții de pe facebook a amicilor mei virtuali. Sunt sigură că mulți dintre ei imi citesc la rândul lor statusurile puse uneori fară nici un sens... conștientizând in mare parte că nu fac alt ceva decit sa urle la peretele rece si gol al unei pagini de socializare, e exact acceeași  senzație ca și cum ai ieși în oraș printre sutele de trecatori, fața multora deja fiindu-ți cunoscuta, dar cu care nu ai cum sa schimbi o vorbă... și chiar de ai schimba-o... care i-ar fi rostu?
  Gîndesc acum și la societatea noastra care nu are desenat pe față decât chinul și viața plina de probleme, lumea care nu trăiește... ci luptă pentru existență.
  Am o mie de gînduri care se încâlcesc ca firele de matase. Lupt cu mine să îmi trăiesc visele, și caut fericirea printre sutele de suflete goale...

Gânduri....

Momentele frumoase se trăiesc intens, punând suflet şi culoare în fiecare detaliu. Iubind frumosul şi sublimul, primind şi dăruind dragoste sinceră, reuşeşti să parcurgi munţi de durere, oceane de lacrimi, drumuri întinse sau curbe care îţi stau în cale cu grijile şi bucuriile vieţii. La fiecare intersecţie care pentru moment îţi dă impresia unui punct final, totul ia o nouă întorsătură şi descoperi de fapt că viaţa îşi face jocul ei, iar tu ai opţiunea de a alege să-ţi pictezi singur viitorul.

E un joc, un joc din care faci parte involuntar. Cu fiecare pas înaintat în drumul tău rişti să-ţi iasă lupul scufiţei în cale sau Spânul pentru a-ţi da bice spre prăpastia de la marginea drumului tău, care iniţial ţi se părea ferit de primejdii. Fiecare pas e o provocare, fiecare cuvânt rostit te poate ridica în slăvi sau te poate rătăci printre milioanele de trecători care merg alături de tine...

Sunt momente când bat furtuni în drumul tău, sunt momente când ninsorile îşi fac dificilă destinaţia, sunt momente când nisipul spulberat de vânt îţi acoperă urmele pe care cu atâta sârguinţă le-ai dat contur... momente în care ploaia îţi spală grijile şi durerea din suflet sau dimpotrivă o pronunţă. Sunt ploi cu spumă , sunt ploi cu care plângi împreună şi ploi care îţi aduc curcubeul. Un curcubeu cu toate culorile copilăriei, un curcubeu plin de aspiraţii şi succese... o nouă opţiune, un nou curcubeu multicolor aşternut în calea ta, un nou drum, alte aspiraţii... Curcubeul are ca parteneri soarele şi ploaia, tu ai lângă tine cei mai buni prieteni, cu care dansezi în ploaie, cu care colorezi curcubeul şi care sunt lângă tine când arunci pietricele pe lac... aceştia sunt omuleţii tăi dragi, amicii care ţi-au dăruit curcubeul şi te-au învăţat să zâmbeşti.

Alaturi de un prieten adevarat este cu neputinta sa ajungi la deznadejde.

Honore de Balzac

S-a ars "becul" la Star Net!

Cu referire la compania Star Net, care ne consideră pe toţi "galbeni" la creier, ţin să le mulţumesc pentru "gestul măreţ" de a-şi onora promisiunile faţă de toate "becurile" cliente " rămase la fel", prin faptul justificării de două parale a unui material publicat pe portalul de ştiri http://unimedia.md/?mod=news&id=40411 scris şi plasat la comanda companiei Star Net, care este partenerul paginii Media/IT a portalului unimedia.

De fapt Star Net a fost sancţionat prin Hotărârea CCA Nr. 108 din 08.07.2011, cărora li s-a aplicat o amendă în valoare de 5400 lei S.C. „STARNET” S.R.L., pentru nerespectarea condiţiilor la Autorizaţia de retransmisie, unde nu s-au conformat deciziilor date şi nu au stopat retransmisia canalelor TV care nu sunt prevăzute în oferta serviciilor de programe aprobată de CCA.

Prin Decizia CCA Nr. 127 din 16.09.2011, A acordă un termen de o săptămână întreprinderii „Starnet” SRL pentru achitarea amenzilor aplicate conform deciziilor CCA nr. 93 din 15.06.2011 şi nr. 108 din 08.07.2011 şi prezentarea dovezilor achitării amenzilor aplicate.

Să vedem ce-o să iasă!?

Aşadar nu mai face-ţi copy/paste de pe pagina starnet.md şi plasaţi mai apoi în justificări cu ce se ocupă companie Star Net, nu ne mai îngălbeniţi minţile şi dacă realizaţi totuşi o justificare, faceţi-o ca la carte, lumea deja ştie ca voi aprindeţi becurile la fel ca bunicii, încercaţi să treceţi la becuri econom, poate aşa mai progresaţi şi deveniţi un pic mai coloraţi.

Chişinău, oraş cu suflet colorat & zbuciumat

E ora prânzului şi pentru că mi-e mai puţin foame astăzi ca ieri, şi în alte zile, am decis să respir şi să mă hrănesc o oră cu zgomotul oraşului şi a ploii ce a împânzit oraşul. Am părăsit atelierul pentru câteva momente, mi-am deschis umbrela şi am pornit entuziasmată în direcţia picăturilor de ploaie. Zeci de feţe, sute de paşi, ochi albaştri, mâini întinse, copii gălăgioşi în apropiere, toţi aleargă în unison cu ploaia însă eu sunt singură, mai singură ca niciodată.

E toamnă... E o zi ploioasă de toamnă. De sus cerne o ploaie ciobănească, deja de câteva zile, o ploaie ce prevesteşte frigul şi tristeţea acestui anotimp, care în scurt timp va pustii tot, absolut tot oraşul meu verde va fi golit de veşmântul său minunat, care ascunde în verdeaţa sa sute de neajunsuri, unghere şi cartiere ce nu sunt spălate decât de apele ploii; gropi şi străzi umbrite de sărmanii pomi ce stau la straja anilor oraşului Chişinău. În scurt timp frumosul oraş devine pe perioada hibernării, ruina unui basm creat de vrăjitoarea cea rea a naturii.

Aşezată pe o bancă umedă pe vopseaua căreia picături mari de ploaie se rostogolesc şi cad lin în abis, creând un ocean de lacrimi ale cerului pe pământul rece din preajma scuarului catedralei din centrul capitalei Chişinău. Stingherită, urmăresc liniştită evenimentele ce se perindă rând pe rând în apropiere, las gândurile să se împletească în hora picăturilor de ploaie, iar eu ghemuită pe banca din parc, îngân melodii de dor şi dorinţe ascunse.

În zgomotul necontenit al ploii şi vântului jucăuş, care a reuşit deja să-mi desprindă câteva şuviţe fluturându-le în direcţii favorabile lui, sunt martor ocular, involuntar al paşilor din apropiere. Urmăresc priviri mai domoale şi mai dure; mai înţelepte şi mai nepăsătoare a trecătorilor, care se mişcă ritmul ploii de parcă ar avea toţi aceeaşi soartă cu ploaia. Îmi simt obrazul umed, şi ochii albaştri scăldaţi în apa sărată a lacrimilor. Lacrimi care, cad în inima mea precum ploaia peste oraş.

Plouă... Plouă mărunt şi îndesat.

Mi-am orientat pentru câteva clipe privirea spre pământ, şi pierdută printre gânduri zăresc la pământ o veveriţă cu o ghindă în lăbuţe, zgribulită cu blăniţa umedă, caută să le provoace barem un zâmbet trecătorilor zbuciumaţi de soarta timpului de afară şi a oraşului mereu împovărat. Atât de rar avem ocazia să savurăm jocul unei veveriţe sprinţare, care nu mai e secret că a devenit un lux nu doar pentru parcul central, ci şi pentru întreaga capitală.

Ca un stol de cocori, un grup de studenţi au trecut pe alături văicărindu-se de rezultatele căpătate la cursurile de la facultate, pe un ton pozitiv şi zâmbete răsunătoare gaşca dispare în umbra ploii şi a frunzelor smulse din pomi şi aruncate la pământ. Din nou linişte, din nou bate vântul şi ploaia îşi conteneşte zborul. Cu un băţ în mână, o bătrânică cu un bătrânel alături se îndreaptă către sfânta catedrală din faţa băncii pe care am decis să îmi dedic o oră din viaţă. Cărunţi şi arşi de arşiţa anilor, doi bunici abia de se mişcă în neantul oceanului înlăcrimat de toamnă. Mai ieri îşi dăruiau primul sărut pe această alee, aici s-au cununat, aici şi-au botezat primul fecior, ani la rând s-au rugat de sănătate pentru copii să se facă mari şi sănătoşi, acum se roagă de sănătate pentru nepoţei.

Cu un suspin adânc am mai lăsat o lacrimă să se smulgă din ochii mei albaştri şi îmbinându-se cu oceanul de ploaie căzut peste oraşul meu drag, am lăsat umbrela un pic la o parte, am ridicat braţele spre cer şi i-am permis ploii să mă scalde cu lacrimile toamnei.

M-am ridicat de pe banca plină de picături reci şi măşcate. Cu paşi înceţi şi umbrela pe spate, mă întorc la birou unde mă aşteptă mereu o coală de hârtie şi un creion care mă obligă zi de zi să-mi frământ creierul pentru a scoate în lumină noi şi noi creaţii.

Tot mai departe, şi mai departe de banca cu pricină, păşesc cu încredere şi cu un zâmbet sincer schiţat în colţul stâng al feţei, mulţumită parcă de ora dedicată unei bănci din parcul central al frumosului meu oraş Chişinău. Se aud sunetele clopotelor şi imaginea mea dispare în oceanul de lacrimi al toamnei.