Pierdut în căutarea viselor prioritare

Visele noastre năruite nu le avem niciodată la voia intîmplării, ele sunt mereu o piesă într-un joc de puzzle mai mare, un capitol dintr-o poveste mai lungă. Visăm la lucruri mici şi nu credem că ar exista lucruri mari la care am putea visa. Uneori pentru ca un vis să se împlinească e suficient să-l ai printre milioanele de dorinţe. Să-l simţi şi să-l doreşti cu adevarat în viaţa ta.

Visele care ne creeaza viaţa încep atuci cînd fiecare dintre noi visează să: „Facă o facultate, să obţină o specialitate să-i placă, apoi angajîndu-se să îşi realizeze unul din visele pe care le concepea de mic copil. Fiecare are dreptul să-şi dorească o viaţă mai bună. Să vadă culorile curcubeului în ea.

Dar ce te faci atunci cînd piedicile spre realizarea lui nu mai contenesc? Ce te faci atunci cînd absolveşti facultatea şi ţara e in criza? Pe care drum să apuci, la care uşă să baţi astfel încît să fii sigur ca nu ţi-o va “trînti” cineva în nas? Aici întâlnim „farmecul” căutării unui loc de muncă în Republica Moldova. Locuri de muncă bune se găsesc rar, dar chiar şi atunci când dai peste un asemenea loc apar întrebări ca: „Ce experienţă în domeniu aveţi? Recomandări? etc.”. Când încerci să explici că eşti proaspăt absolvent şi încă nu ai cine ştie ce experienţă ţi se spune că vei fi contactat mai târziu. Ceea ce primeşti drept răspuns mai târziu uneori poate fi un e-mail, alteori nici nu îl mai primeşti, nu se obosesc prea tare să-şi piarda timpul înştiinţîndu-te.

O soluţie ar fi să apelezi la ajutorul bursei muncii, în speranţa că vei obţine măcar de data asta un raspuns pozitiv. Pe lîngă faptul că sunt persoane cu studii superioare care depun cereri la bursa muncii şi aşteapta ani buni la rînd pentru a obţine un loc de muncă mai primeşti pe deasupra şi indiferenţa personalului, care ţi-a oferit cîteva copii printate in care practic de jum de an sunt unele şi acelea-şi joburi, nimic nou nimic captivant în care barem să încerci a te aventura.

Dacă e să cercetăm ofertele de pe piaţa muncii observăm că de obicei sunt oferite locuri de vânzători, frizeriţe, cosmetologi, barmani, chelneri, lăcătuşi, sudori, mecanici, tractorişti, maşinişti, şoferi şi lucrători auxiliari ca măturători, hamali, paznici.

Acum problema se pune altfel: Cum rămâne cu facultatea făcută? Probabilitatea de aţi găsi un loc de muncă conform studiilor pe care le-ai obţinut e minima, practic rămîi cu diploma la icoane, şi te consolezi cu faptul că macar am făcut o facultate pentru suflet.

Oare nu se găsesc deloc oferte pentru jurişti, economişti, jurnalişti etc.? Asemenea oferte există, mai rar decât altele, însă există. Doar că ele nu ajung la solicitanţi, decât în cazuri foarte rare. Oare de ce? Cui sunt date aceste locuri? Ori poate lucrătorii de la bursa muncii aşteaptă un impuls ceva mai substanţial decât o simplă cerere de amplasare în câmpul muncii? Sau „cumatrismul” rămîne prioritatea RM? Cît timp o să mai trăim în ţara asta cu ochii închişi şi plînşi? Cît timp o să mai aşteptam, să vină schimbarea? Cînd o sa avem şi noi un loc sub soare? Cui o să îi pese că Moldova e o ţară cu oameni care vor sa muncească acasă? Să-şi crească odraslele în braţele plaiului natal.

Munca e o prioritate pentru ţărişoara noastră, pentru minţile luminate care merg la robie peste hotarele ei. Cînd munca e o plăcere viaţa e frumoasă, cînd munca e o povara viaţa e o robie. Munca este legea lumii moderne, ce nu are loc pentru leneşi, temeiul unui stat e munca, bogăţia unui popor e din nou munca şi nu banii. Viaţa fara vise, nu-şi are raţiune. Iar dacă munca e un vis prioritar în vaţă, iar tu eşti silit sa-l ocoleşti... ce vei ajunge mîne?